CIRCUITE EXOTICE ASIA
16 zile
1 Persoana
Beijing – Badaling – Changling – Xi’an – Golmud – Lhassa – Chongqing – Croazieră de 5* pe Râul Yangtze: Fengdu – Shibaozhai – Defileele Qutang – Wuxia – Xiling – Yichan – Shanghai
“Circuitul inedit al celei mai populate țări din lume”! Un mare stat cu o istorie de peste 5.000 de ani, China a devenit în prezent o super-putere economică de necontestat care uimeşte prin ritmul şi amploarea dezvoltării economice şi sociale. Programul pe care vi-l propunem vă oferă ocazia să intraţi în atmosfera vechilor capitale care s-au succedat de-a lungul numeroaselor dinastii din istoria glorioasă şi zbuciumată a Chinei, să luaţi contact cu străvechea cultură şi cu tradiţiile milenare care şi-au pus amprenta asupra evoluţiei întregii civilizaţii. Ascensiunea pe Marele Zid Chinezesc, incursiunea în Oraşul Interzis, descoperirea Armatei de Teracotă, croaziera mirifică pe Fluviul Yangtze, excursia spectaculoasă cu trenul către Tibet, care a fost multă vreme închis vizitatorilor străini, fapt care a făcut să fie înconjurat de o aură de magie, unde misterul, credințele și practicile prebudiste străvechi, de tip șamaic, care apar cu atât mai frapante, cu cât vă vor fi dezvăluite în contextul vieții cotidiene, sunt câteva repere ale programului care se va încheia în Shanghai, care vă va surprinde prin dimensiunile sale urbane impresionante.
Perioada: 21.08 – 05.09.2020
TARIF: 2590 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 640 EURO
(tarif valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 60 euro/pers.)
SERVICII INCLUSE
- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Doha – Beijing şi Shanghai – Doha – Bucureşti cu compania Qatar Airways
- transport continental cu avionul pe rutele: Xi’An – Golmud, Lhassa – Chongqing, Yichang – Shanghai
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
- transport cu tren de mare viteză Beijing – Xi’An, Golmud – Lhassa
- 10 nopţi cazare în hoteluri de 4* și 3 nopţi cazare pe vas de croazieră
- mesele menţionate în program: 13 mic dejunuri, 9 dejunuri şi 11 cine
- 1 cină la restaurantul “Rața Pekineză” din Beijing
- tururi de oraș în Beijing, Xi’An, Lhassa, Shanghai
- vizită la Marele Zid Chinezesc
- croazieră pe Fluviul Yangtze
- croazieră pe Fluviul Huangpu în Shanghai
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- permis de intrare în Tibet
- taxele de intrare la obiectivele menţionate în program
- ghizi locali
- conducător român de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
- BONUS: PACHET TURIST PLUS PREMIUM GENERALI care include Asigurare medicală, pe întreaga durată a programului, care acoperă o sumă maximă de 30.000 euro/pers. (cheltuieli medicale de urgență și/sau repatriere, însă care nu este menită a acoperi complicațiile sau recidivele bolilor/afecțiunilor de care dumneavoastră suferiți anterior începerii călătoriei) și Asigurarea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate, a cărei valoare storno acoperă acoperă până la 2000 euro/persoană (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei; se poate încheia turiștilor cu vârsta maximă de 74 ani împliniți
SERVICII NEINCLUSE
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale: aprox. 465 euro/pers. şi continentale: 125 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxa de viză şi procesare pentru China: 130 euro/pers. (se achită la agenție)
- taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- bacşişuri: 50 euro/pers. pentru ghizi, şoferi, ajutori de şoferi şi personalul de pe vapor – nu şi pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- bacşişuri pentru personalul vasului de croazieră: 25 euro/pers.
- excursiile opţionale, care se pot realiza cu un număr minim de 20 participanţi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local • spectacol de balet şi dansuri tradiţionale la Xi’An: aprox. 60 euro/pers.