• 0729156199
  • info@circuitepremium.ro
  • NON STOP
Durata

.

Minim Persoane

1 Persoana

1275 Euro

COASTA AMALFITANA - PUGLIA

Comorile din Sudul Italiei

Napoli – Pompeii – Coasta Amalfitana (optional) – Capri (optional) – Alberobello – Bari – Lecce (optional) – Matera

Perioada: 28.12.2019 – 04.01.2020 (8 zile/ 7 nopti)

Datorita peisajelor spectaculoase si culorii uimitoare a apei marii, Coasta Amalfitana este una dintre cele mai populare destinatii de vacanta din Italia. Drumul de coasta dintre Sorrento, Positano, Amalfi si Ravello este un „must see”. Renumit pentru contrastele sale, Napoli este capitala regiunii Campania si al treilea oras ca marime din Italia dupa Roma si Milano. Din punct de vedere culinar, Napoli este sinonim cu pizza, deoarece aici a fost inventat acest preparat simplu si delicios, devenit celebru in toata lumea.

Puglia, “Il Sole del Sud” este secretul bine pastrat al Italiei. Geografic, aceasta regiune reprezinta tocul cizmei italiene, dar turistic este o zona unica, cu tendinte arhitecturale si traditii bine definite, diferite de restul Italiei. Cu influente grecesti, romane, dar si orientale, Puglia va asteapta sa descoperiti orasele sale, renumitele case trulli sau livezile de maslini.

PRET/persoana: 1275 EURO (loc in camera dubla, taxe incluse)

Supliment camera single: 250 EURO / persoana (maxim 3 per grup)

Pret pentru a treia persoana adulta in camera dubla: 1195 EURO

Pret pentru primul copil 3-10,99 ani in camera dubla cu 2 adulti: 1045 EURO

ORAR INFORMATIV DE ZBOR (ore locale):

28.12: Otopeni 18:15 – Napoli 19:20                                                                         durata zborului: 2 ore si 5 minute

04.01: Napoli 20:05 – Otopeni 23:00                                                                         durata zborului: 1 ora si 55 minute

 

GRUP MINIM:

25 persoane. Pentru grup 20-24 persoane, pretul se majoreaza cu 50 EURO/ persoana. Pentru un numar mai mic de 20 participanti pretul se recalculeaza sau circuitul se anuleaza. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.

Servicii Incluse

transport cu avionul  Bucuresti – Napoli – Bucuresti cu compania Blue Air;

un bagaj de cala de 32kg;

7 nopti cazare in camere standard, astfel: 4 nopti la hotel de 4* in Sant’Agnello (zona Sorrento) si 3 nopti la hotel de 3* in Bari;

demipensiune (mic dejun si cina);

bauturi la cina (¼ sticla de vin si ½ sticla de apa pe persoana);

cina festiva de Revelion cu bauturi incluse: ½ sticla de apa + ¼ sticla de vin pe persoana si un pahar de sampanie la miezul noptii

transferuri cu autocarul de la aeroport la hotel si retur;

excursie de o zi la Napoli si Pompeii;

vizita Alberobello;

tur de oras Bari si vizite la Monopoli si Polignano a Mare;

vizita Matera cu ghid local;

insotitor roman de grup.

taxele de aeroport (pot suferi modificari);

Nota: Taxele de aeroport incluse in pret sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna august, anul 2019. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul circuitului conform cu noile valori ale acestor taxe.

Servicii Neincluse

cateringul in timpul zborului;

taxele de oras, care se achita direct la hotel;

asigurarea medicala de calatorie (optionala);

asigurarea storno (optionala), se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, in pachet cu asigurarea medicala de calatorie;

bacsisuri pentru prestatorii locali (ex: soferi, ghizi): 25 EURO/persoana – se practica in Italia, se achita la sosirea in tara de destinatie;

alte mese decat cele mentionate in program;

biletele de intrare la obiectivele turistice;

excursiile optionale (Coasta Amalfitana, Insula Capri, Lecce si Ostuni).

HARTA

PROGRAM

COASTA AMALFITANA - PUGLIA Comorile din Sudul Italiei

Ziua 1 (28.12): BUCURESTI – NAPOLI – SORRENTO (55 km)

Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Otopeni, ora 16:15 pentru imbarcare pe zborul companiei Blue Air spre Napoli, cu decolare la ora 18:15. Aterizare in Napoli la ora locala 19:20 si transfer cu autocarul la hotel. Sosire si cazare la hotel Majestic Palace 4* sau similar in Sant Agnello, zona Sorrento. Cina la hotel cu bauturi incluse (½ sticla de apa si ¼ sticla de vin pe persoana).

Ziua 2 (29.12): TUR DE ORAS NAPOLI SI VIZITA POMPEII (100 km)

Mic dejun la hotel. Azi vom face un tur panoramic al orasului Napoli; in centrul orasului vom putea admira Catedrala, Piata Plebiscito unde se afla Palatul Regal si frumoasa biserica Sf. Francesco di Paula construita in stil neoclasic. Plecam spre Pompeii, oras opulent din antichitate ce a fost ingropat in totalitate in anul 79 d.Hr intr-una din cele mai dezastruoase eruptii vulcanice din istorie. Vizita la Pompeii ne ofera informatii importante despre modul de viata din antichitate (biletul de intrare la Pompeii, aprox 15 Euro/ persoana nu este inclus). Intoarcere la hotel, cina cu bauturi incluse si cazare.

Ziua 3 (30.12): EXCURSIE OPTIONALA PE COASTA AMALFITANA (95 km)

Mic dejun. Azi va propunem o excursie optionala pe parcursul careia vom vizita cateva dintre cele mai renumite orase de pe Coasta Amalfitana, situate pe cel mai spectaculos traseu din Europa. Vom face o scurta oprire pentru fotografii in Positano, singurul loc din lume proiectat pe un ax vertical, oras plin de culoare care coboara in trepte catre mare. Loc iubit si frecventat in trecut de artisti si intelectuali (Picasso, Cocteau, Steinbeck) si de catre intemeietorii trendului la dolce vita, Positano este azi una dintre cele mai renumite statiuni de pe coasta. In continuare ne oprim in statiunea Amalfi care a imprumutat numele sau intregii coaste. Amalfi este un oras cu un aspect spaniol cu magnifica catedrala Sf. Andrea si Piazza del Duomo. Ultima oprire este in Ravello, un loc de neuitat suspendat intre cer si mare. Ravello este faimos pentru privelistile ce pot fi admirate de la inaltime. Intoarcere la hotel in Sant Agnello, cina si cazare.

Ziua 4 (31.12): EXCURSIE OPTIONALA IN INSULA CAPRI

Mic dejun. Excursie optionala in insula Capri, numita si insula de vis datorita frumusetii sale naturale, un amestec perfect intre coasta spectaculoasa si vegetatia luxurianta. Vom vizita Anacapri unde veti putea vizita renumita Villa San Michele cu gradinile sale, centrul insulei cu renumita Piazzetta si gradinile Augustus de unde veti putea admira privelistea spre Faraglioni, formatiune stancoasa care a devenit simbolul insulei. Intoarcere la hotel. Seara, cina festiva de Revelion la restaurantul hotelului, cu bauturi incluse: ½ sticla de apa si ¼ sticla de vin pe persoana si un pahar de sampanie la miezul noptii.

Ziua 5 (01.01): LA MULTI ANI 2020! NAPOLI – ALBEROBELLO – BARI (400 km)

Mic dejun. Plecare dimineata devreme de la hotelul din Sant Agnello spre Alberobello, in regiunea Puglia. Alberobello este probabil cel mai faimos loc din Puglia si in acelasi timp emblematic datorita caselor trulli, unice in Italia si in lume. Intreg orasul este alcatuit din aceste case ‘trulli’, construite din calcar, deosebite prin faptul ca sunt constructii de tipul zidarie uscata cu acoperis conic. Plecare spre Bari, sosire si cazare la hotel Moderno 3* sau similar. Cina cu bauturi incluse (½ sticla de apa + ¼ sticla de vin pe persoana) la hotel.

Ziua 6 (02.01): TUR DE ORAS BARI, POLIGNANO A MARE SI MONOPOLI (90 km)

Mic dejun. Dimineata vom face un tur de oras in Bari, capitala Pugliei si unul dintre cele mai importante orase din sudul Italiei din punct de vedere economic si comercial, important port la Marea Adriatica. Bari mai este numit si orasul Sfantului Nicolae datorita faptului ca aici se afla moastele Sfantului, aduse din Turcia in sec al XI-lea. Pentru a adaposti moastele Sf. Nicolae a fost construita in sec al XII-lea Bazilica Sfantului Nicolae. La scurta distanta, in zona veche a orasului se afla Catedrala Sf. Sabino construita de asemenea in sec al XII-lea si fortareata Castello Svevo. In continuare, vom vizita doua orasele foarte pitoresti situate pe tarmul Marii Adriatice: Polignano a Mare si Monopoli. Monopoli, oras de origine greceasca este un loc de confluenta a numeroase imperii: roman, normand, longobard, bizantin si spaniol. Intoarcere la hotel in Bari, cina si cazare.

Ziua 7 (03.01): EXCURSIE OPTIONALA LA LECCE SI OSTUNI (315 km)

Mic dejun. Azi va propunem o excursie optionala in frumoasele orase Ostuni si Lecce situate la sud de Bari. Numit si Orasul Alb, Ostuni este unul dintre cele mai spectaculoase orase din sudul Italiei, renumit pentru efectul creat de casele sale albe, un exemplu incantator de arhitectura mediteraneeana. Orasul este o succesiune de nivele, scari, strazi inguste, alei, arcuri in care regasim farmecul unui oras medieval. Dupa sosirea in Ostuni, vom face o plimbare prin centrul istoric al orasului. Lecce este numit si Florenta sudului datorita colectiei impresionante de arhitectura baroca. Orasul se remarca imediat prin ornamentele extravagante ale bisericilor si monumentelor. Vom face un tur pietonal in centrul istoric al orasului unde cel mai mult impresioneaza Biserica Sfintei Cruci, cu o fatada opulenta realizata din piatra de Lecce. Alte atractii notabile din Lecce sunt Catedrala si Amfiteatrul Roman din secolul al II-lea. Intoarcere la hotel in Bari, cina si cazare.

Ziua 8 (04.01): BARI – MATERA – NAPOLI – BUCURESTI

Dupa micul dejun, plecare spre Matera unde vom vedea cel mai bine pastrat exemplu de asezare troglodita din arealul mediteranean, declarata Patrimoniu Universal de catre UNESCO. Orasul antic Sassi di Matera (Pietrele din Matera) este considerat ca fiind una dintre primele asezari omenesti din Italia, avandu-si originea intr-un asezamant troglodit din perioada preistorica. Orasul este vestit in intreaga lume pentru casele si bisericile sapate in roca vulcanica. Plecare spre aeroportul din Napoli pentru imbarcare pe zborul spre Bucuresti cu decolare la ora 20:05. Sosire in Bucuresti la ora 23:00.


FORMULAR DE COMANDA

Nume si prenume:*

Email:*

Telefon:*

Denumire Circuit:*

Mesaj: