• 0729156199
  • info@circuitepremium.ro
  • NON STOP
TYPOLOGIES

CIRCUITE EXOTICE ASIA

+ 2
DIFFICULTY

15 zile

MIN. AGE

1 Persoana

1795 USD + 1480 Euro

Mongolia & Mongolia Interioară si Lacul Baikal

Irkutsk – Lacul Baikal – Ulan-Ude – Satul Bătrânii Credincioși – Ulan Bator – Tsojin Boldog – Parcul Naţional Terelj – Elsen Tasarkhai – Karakorum – Parcul Național Hustai – Hohhot – Deşertul Kubuqi – Baotou – Beijing

 

Circuitul pe care vi-l propunem vă îndeamnă să călătoriţi prin trei ţări deosebite, în care natura sălbatică se îmbină cu tradiţii de mii de ani, unde ortodoxia a construit biserici superbe, iar budismul, temple şi mănăstiri impresionante. De la Lacul Baikal, cu apele limpezi precum cristalul, până în stepa mongolă, ţinutul sălbatic cu cea mai spectaculoasă boltă stelară, de la enormul deşert fierbinte Gobi şi dunele de nisip cântătoare până la Marele Zid Chinezesc, veţi călători printre repere istorice pe care le veţi “aşeza” pe harta marilor civilizaţii, toate marcând destinul Europei şi al întregii lumi. Veţi călători prin străvechiul Imperiu Mongol, pe urmele temutului Ginghis Han, veţi experimenta înnoptarea în iurte şi nu în ultimul rând veţi avea şansa de a participa la celebrul Festival Naadam, care se desfăşoară încă din timpurile primului stat nomad, Hurnu, al strămoşilor mongoli. O experienţă extraordinară care vă va trezi interesul pe tot parcursul circuitului şi vă va face să vedeţi lumea cu alţi ochi!

 

Perioada:  03.07 – 19.07.2020

TARIF:  1480 EURO + 1795 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 590 USD

(tarif valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 15 – 19 turişti, tariful se va majora cu 150 usd / pers.)

HARTA

PROGRAM

Ziua 1 / 03.07.2020: Bucureşti – Moscova – Irkutsk

Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 11:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Aeroflot). Plecare spre Moscova cu compania Aeroflot, zbor SU 2035 (13:20 / 16:25) de unde se va pleca spre Irkutsk cu zborul SU 1442 (21:25 / 08:10).

Ziua 2 / 04.07.2020: Irkutsk

Sosire la ora 08:10 în inima Siberiei, la Irkutsk. Întâlnire cu ghidul local, care ne va însoţi la hotel Irkutsk 3* (sau similar 3*) pentru cazare şi mic dejun. După preluarea camerelor şi o scurtă perioadă de odihnă vom porni în turul de oraş. Localitatea a luat naştere din fortul cazac „Ostrog”, care a fost întemeiat pe malul râului Angara în anul 1661 de conducătorul cazac Iakov Pohabov iar în anul 1684 a primit numele de Irkutsk. Dezvoltarea culturală a regiunii se datorează în mare parte deportaţilor politici ruşi, a artiştilor şi a unei bune părţi a aristocraţiei ruse. Nobilii ruşi (dekabriştii) care s-au revoltat în decembrie 1825, împotriva ţarului Nicolae I, au fost deportaţi în Siberia, o mare parte din ei ajungând în Irkutsk. Construirea Şoselei Siberiene şi a liniei ferate, a făcut ca Irkutsk să devină unul dintre cele mai importante oraşe din Siberia de Sud, astăzi fiind principalul oraş al joncţiunii Trans-Siberianului. Turul panoramic de oraş va include cele mai importante monumente şi clădiri din centru istoric. Vom vedea Complexul memorial al Decembriştilor care cuprinde casele familiilor deportate aici, Catedrala Bogoyavlensky, construită în anul 1723, considerată un monument de artă arhitecturală rusă, Galeria Regională de Artă, Teatrul Municipal, construit între anii 1894 - 1897 şi renovat complet în anul 1999, Muzeul Regional, Piaţa Kirov, Casa Albă, un superb monument care datează din prima jumătate a sec. al XIX-lea, „Monumentul Turistului”, un monument aparte, dedicat împătimiţilor de călătorii, noua statuie a Ţarului Alexandru al III-lea, precum şi numeroase biserici care întregesc peisajul citadin. Dejun în cursul vizitelor. Vom continua explorarea oraşului care s-a dezvoltat prin comerţul cu blănuri, metale preţioase, diamante şi peşte, fiind numit la sfârşitul sec. al XIX-lea, “Parisul Siberian”, scriitorul rus V. Rasputin asemuind oraşul cu Londra sau Parisul, afirmând că “a nu vedea Irkutsk, echivalează cu a nu vedea Siberia”. Vom pleca apoi spre una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Siberia, Mănăstirea Ortodoxă Rusă Znamenskiy, renumită mai ales datorită icoanelor pictate de artişti ruşi cunoscuţi pe plan mondial. Cină şi cazare la Hotel Irkutsk 3* (sau similar 3*).

Ziua 3 / 05.07.2020: Irkutsk – Lacul Baikal – Irkutsk – Ulan-Ude (noapte în tren)

Ziua 4 / 06.07.2020: Ulan-Ude

Sosire la ora 05:50 în Ulan-Ude sau “poarta roşie” cum a mai fost denumit oraşul inaccesibil turiştilor până în anul 1988, situat la sud-est de Lacul Baikal pe Râul Uda, la confluenţa acestuia cu Selenga. Transfer la Hotel Gesser 3* (sau similar 3*) pentru cazare. După micul dejun şi după o scurtă perioadă de odihnă vom vizita mănăstirea budistă Ivolginsky Datsan, situată în afara oraşului, care a fost deschisă în anul 1945 ca singurul centru spiritual din URSS, după care s-a transformat în centru monastic, devenind reşedinţă pentru Khambo Lama, liderul călugărilor budiști din Rusia. Viaţa spirituală este marcată de ritualurile din temple, practicile medicale şi un sistem tradiţional de educaţie care se desfăşoară în mănăstire, universitatea buddhistă “Dashi Choinkhorling” luând fiinţă în anul 1991, lângă mănăstire. Dejun în timpul vizitelor. Întoarcere în Ulan-Ude pentru cină şi cazare la Hotel Gesser 3* (sau similar 3*).

Ziua 5 / 07.07.2020: Ulan-Ude – Satul Bătrânii Credincioși – Ulan-Ude – Ulan Bator (noapte în tren)

Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre satul Bătrânii Credincioşi, care păstrează ceremonii religioase şi cântece de acum 200 de ani. După un dejun inedit pregătit și servit de localnici, ne vom întoarce la Ulan-Ude unde vom fi transferați la gară, pentru plecarea cu trenul la ora 15:45 spre graniţa cu Mongolia şi mai departe spre Ulan Bator. Călătoria cu trenul va străbate fosta rută a caravanelor care transportau ceai din China spre Rusia, prin Ulan Bator. Calea ferată a fost construită în anul 1940 şi face legătura cu ruta trans-siberiană. De la Ulan-Ude până la graniţă vom parcurge 280 km printr-o regiune deosebit de pitorească, cu văi înconjurate de munţi împăduriţi şi râuri, cu mănăstiri bhudiste şi sate tradiţionale. După formalităţile de trecere a frontierei ruse vom continua călătoria prin Mongolia, urmând cursul râului Selenga şi apoi a râului Orkhnon. Oraşul Sukhbaatar, numit după un mare lider militar mongol, reprezintă punctul de frontieră din partea mongoleză. Vom străbate stepele ierboase ale Mongoliei călătorind spre Darkhan, al doilea oraş ca mărime din ţară, capitala provinciei Darkhan-Uul, construit în anul 1961 cu sprijinul financiar al fostei URSS. Vom admira priveliştile captivante, vom zări iurtele tradiţionale, cămile, cai, ponei şi vulturi. Noapte de cazare în tren în cuşete cu 4 paturi (contra unui supliment, cuşeta de 4 paturi va putea fi ocupată numai de 2 pers.).

Ziua 6 / 08.07.2020: Ulan Bator

Sosire la ora 06:50 în capitala Mongoliei, Ulan Bator şi transfer la Hotel Bayangol 4* (sau similar) pentru mic dejun şi pentru lăsarea bagajelor. După o scurtă pauză de odihnă vom începe explorarea oraşului Ulan Bator, situat pe malurile râului Tuul, unde vom sesiza că agitaţia marilor oraşe cosmopolite lipseşte cu desăvârşire. Vom începe cu vizitarea Mausoleului Zaisan, ridicat în cinstea eroilor căzuţi în cel de-Al Doilea Război Mondial, situat în partea sudică a oraşului, pe o colină de unde vom putea surprinde o minunată panoramă asupra capitalei. Vom vizita apoi Marele templu buddhist Gandan, cea mai mare mănăstire activă din ţară, al cărui nume înseamnă “marele loc al bucuriei complete”, unde vom vedea o impresionantă statuie a lui Buddha, Megjid Janraiseg, care reprezintă compasiunea, cu o înălţime de 26,5 m şi o greutate de “numai” 20 de tone, Palatul de Iarnă al ultimului han al Mongoliei, Hanul Bogd, care adăposteşte astăzi o vastă colecţie de obiecte personale, precum şi capodopere ale artei buddhiste. Dejun în cursul vizitelor. Vom vizita în continuarea zilei Piaţa Centrală Sukhbataar, obiectiv legat de independenţa dobândită în anul 1921 şi de numele celebrului revoluţionar Damdin Sukhbaatar, unde veţi putea admira şi frumoasa statuie în bronz a lui Ginghis Han, părintele naţiunii, Muzeul Choijin Lama, dedicat celui de-al optulea frate al Hanului Bogd, respectiv Choijin Lama Luvsankhaidav, complex care adăposteşte exponate valoroase, precum picturi, broderii, sculpturi şi obiecte sacre din perioada secolelor XVII – XX. şi Muzeul Naţional de Istorie care adăposteşte vaste colecţii de exponate reprezentative pentru istoria Mongoliei. Cină şi cazare la Hotel Bayangol 4* (sau similar 4*).

Ziua 7 / 09.07.2020: Ulan Bator – Tsojin Boldog – Parcul Naţional Terelj

Mic dejun. Plecare spre Tsojin Boldog pentru a vizita monumentul devenit emblematic pentru Mongolia, situat în valea râului Tuul, dedicat marelui cuceritor Ginghis Han, considerat întemeietorul naţiei, creatorul celui mai mare imperiu din istoria omenirii. Cea mai mare statuie a legendarului Ginghis Han, înaltă de 40 de metri, ridicată în anul 2008, este în acelaşi timp şi cea mai mare statuie ecvestră din lume. Se spune că statuia este orientată spre est, indicând locul naşterii acestuia şi a fost amplasată în locul în care, conform legendei, Ginghis Han a găsit un bici de aur pe care l-a considerat a fi un mesaj de la Tenger, zeul eternului cer albastru, bici care l-a inspirat în cuceririle sale, motivându-l să devină conducătorul clanurilor mongole. De altfel, o să observăm când vom fi în apropierea statuii că acesta ţine în mâna dreaptă un bici aurit. Baza statuii o reprezintă o clădire circulară cu 36 de coloane care se presupune că i-ar reprezenta pe cei 36 de Hani ai Mongoliei, de la Ginghis Han până la Ligdan Han, în timp ce poarta de intrare a complexului a fost decorată cu statuile celor 9 generali „noyons” ai lui Ginghis Han. În continuarea zilei vom pleca spre Parcul Naţional Terelj, cel mai vizitat parc naţional din Mongolia, situat la o altitudine de 1600 m, un alt loc spectaculos, unde natura îmbină lanţurile muntoase din granit cu pitoreştile văi ale râurilor care străbat parcul, dintre care cele mai importante sunt Tuul, Terelj şi Baruunbayan. Diversitatea reliefului face ca parcul să adăpostească 250 de specii de păsări, urşi şi elani, pe stânci întâlnindu-se frecvent floarea de colţ, iar în văi, tot felul de flori sălbatice. Fenomenul de eroziune a făcut în timp ca multe formaţiuni stâncoase să aibă forme ce par sculptate, un exemplu de acest fel găsindu-se în apropierea intrării în parc, o stâncă înaltă de 24 m, care reprezintă o broască ţestoasă, “melkhi khad” sau o altă stâncă, cea a bătrânului care citeşte. Cină şi cazare în iurte turistice (cu baie proprie)!

Ziua 8 / 10.07.2020: Parcul Naţional Terelj – Ulan Bator

Mic dejun. Dimineața vom avea prilejul de a participa la cursele de cai care preced Festivalul Naadam, ce se desfăşoară la Khui Doloon Khudag, situat la aprox. 50 km distanţă de Ulan Bator, precum şi la spectacolele oferite de crescătorii de cai mongolezi. Dejun la un restaurant local. Întoarcere la Ulan Bator unde vom avea timp liber pentru relaxare sau cumpărături. Cină barbeque la un restaurant local şi cazare la Hotel Bayangol 4* (sau similar 4*).

Ziua 9 / 11.07.2020: Ulan Bator

Mic dejun. În această zi vom asista la spectaculoasa ceremonie de deschidere a festivalului Naadam, un spectacol de sunet şi culoare, care va avea loc pe stadionul central, reprezentând pentru mongolezi cel mai important eveniment al anului, care coincide cu ziua naţională a Mongoliei, respectiv 11 iulie. Cel mai mare festival naţional, Naadam se celebrează în fiecare an între 11 şi 13 iulie pe tot teritoriul Mongoliei, cel din capitală fiind însă cel mai spectaculos. Festivalul este indispensabil legat de viaţa nomazilor mongoli care au trăit în stepele Asiei centrale, fiind axat pe trei dintre sporturile tradiţionale naţionale: călărie, lupte şi trasul cu arcul. În zilele noastre, femeilor le este permisă participarea la trasul cu arcul şi tinerelor fete la întrecerile cu cai, bărbaţilor revenindu-le în exclusivitate, luptele. Vom putea admira ritualuri şi costume străvechi, soldaţi îmbrăcaţi în uniforme ca cele de pe vremea lui Ginghis Han, sute de artişti care vor defila îmbrăcaţi în costume tradiţionale aferente perioadelor istorice pe care le vor evoca şi vor dansa acompaniaţi de muzicienii prezenţi pe stadion. În această prima zi a festivalului vom vedea sportivi care îşi vor arăta măiestria în mânuirea arcului sau abilităţile de luptători, câştigătorii bucurându-se de un deosebit respect. Toţi locuitorii ţării sunt încurajaţi să participe la acest festival pentru a dovedi unitatea culturală a naţiunii. Datorită frumuseţii şi originalităţii sale, Festivalul Naadam a fost înscris în anul 2010 pe lista Patrimoniului Mondial Cultural UNESCO. Ceea ce este interesant pentru noi, turiştii, este însă şi atmosfera din jurul stadionului, pentru că vom putea vedea mongolii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, veniţi aici nu numai pentru festivalul în sine ci şi pentru a mânca şi a bea diverse specialităţi, precum specialitatea Naadam-ului, “khuushuur” - o gogoaşă cu carne şi “aireg” - lapte fermentat, fără de care Naadamul nu ar putea fi conceput. Dejun. După-amiază vom participa la cel mai mare spectacol cu muzică folclorică, modernă şi dansuri. Cină şi cazare în Ulan Bator la Hotel Bayangol 4* (sau similar 4*).

Ziua 10 / 12.07.2020: Ulan Bator – Elsen Tasarkhai

Mic dejun. Ne vom deplasa spre Parcul Naţional Khogno Khaan, care acoperă o suprafaţă de aprox. 46.990 ha, rezervaţie care ne va dezvălui peisaje superbe, o combinaţie perfectă între munţi impozanţi din granit, păduri de mesteacăn, zone deşertice, râuri cristaline şi zone de păşuni înverzite. Natura de aici este cu adevărat spectaculoasă, zonele de taiga alternând cu zonele de stepă, fapt pentru care în această zonă a Deşertului Gobi, ţinutul dinozaurilor, trăiesc astăzi o mulţime de animale, precum lupi, elani, vulpi, căprioare şi leoparzi. În acest parc vom vedea Elsen Tasarkhai, care poate fi tradus ca “dune izolate de nisip”, o succesiune de dune care se întind pe o lungime de aprox. 80 km, făcând parte din Marile Dune Mongole. Dejun picnic. După-amiază vom vizita ruinele Mănăstirii Erdene Khamba, situată la poalele muntelui Khogno Khaan, mănăstire ridicată în sec. al XVII-lea de către Zanabazar, un lider spiritual şi politic care a fost educat în Tibet şi care ulterior a fost sanctificat, devenind astfel primul sfânt buddhist din Mongolia. Zanabazar a ridicat mai multe astfel de mănăstiri, însă Mănăstirea Erdene Khamba ridicată în onoarea mentorului său Lama Erdene a fost sanctuarul care i-a plăcut cel mai mult, putând adăposti în vremurile ei de glorie, peste 1.000 de călugări în acelaşi timp. Din păcate, astăzi, mănăstirea nu mai este funcţională, însă ocazional mai au loc ceremonii religioase. Cină şi cazare în iurte turistice.

Ziua 11 / 13.07.2020: Elsen Tasarkhai – Karakorum

Mic dejun. Vom pleca spre Karakorum, oraş fondat în anul 1220 de către marele Ginghis Han, fostă capitală a Mongoliei timp de 140 de ani, loc important de oprire pe Drumul Mătăsii care uimea în trecut călătorii care veneau din Occident, cu bogăţiile sale, dar şi cu toleranţa religioasă, aici existând atât temple buddhiste, moschei, dar şi biserici creştine. În anul 1388 oraşul a fost în mare parte distrus, iar din ruinele sale a fost ridicată Mănăstirea Erdene Zuu, în traducere “sute de comori”, celebră pentru cele 108 stupe, care simbolizează bobii din rosariul de rugăciune buddhist. Mănăstirea ridicată în perioada anilor 1585 - 1586, la ordinul bunicului lui Zanabazar, Abtai Han, după întâlnirea sa cu cel de-al III-lea Dalai Lama, când religia buddhistă tibetană a fost declarată religie de stat în Mongolia, este una dintre puţinele mănăstiri care au scăpat de distrugerile comuniste din anii 1930 şi se regăseşte pe lista Patrimoniului Universal UNESCO. Aici vom vedea lucrările unice ale lui Zanabazar, primul lider al buddhistilor mongoli, opere de o valoare inestimabilă ale artizanilor mongoli precum sculpturi, măşti de tam, aplice, broderii, statui din lemn şi bronz închinate zeilor, dar şi o colecţie de torgon burhan, picturi pe materiale care se pot rula, realizate în secolele XVI – XIX. Mai multe relicve din piatră le vom vedea în muzeul din Karakorum unde sunt păstrate piese aparţinând clădirilor din vechiul oraş. După dejun, prilej de a descoperi savoarea bucătăriei locale, vom vizita o familie nomadă unde vom afla amănunte despre tradiţiile şi modul lor actual de viaţă complet diferit faţă de traiul de la oraş, locuinţele lor mobile de formă conică, semănând cu nişte corturi, fiind acoperite în exterior cu pâslă şi piei de animale iar în interior cu covoare decorative. Vom vizita în continuarea zilei unul dintre cele 4 puncte de hotar ale fostei capitale din timpul temutului Ginghis Han, 2 “turtle stones”, sculpturi care reprezentau broasca ţestoasă, în calitatea sa protectoare, simbolizând eternitatea. Cină şi cazare în iurte turistice.

Ziua 12 / 14.07.2020: Karakorum – Parcul Naţional Hustai

Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Parcul Naţional Hustai renumit datorită cailor sălbatici asiatici “takhi”. În anul 1992 s-a înfiinţat aici o rezervaţie naturală cu o suprafaţă de 506 km2, care s-a transformat în anul 1998 în parc naţional cu scopul de a proteja ecosistemul pădurilor de stepă, extrem de fragil datorită exploatării agresive a acestui teritoriu, dar şi cu scopul de a reintroduce în acest areal protejat caii Przewalski, “takhi”. Deoarece din anul 1960 niciun exemplar din această rasă nativă mongoleză nu se mai găsea în sălbăticie în întreaga ţară, au fost aduse câteva exemplare de la o grădină zoologică din Olanda. Din fericire, astăzi parcul adăposteşte peste 300 de cai sălbatici din această specie salvată de la dispariţie. Datorită faptului că parcul ocupă un teritoriu vast, cu zone deşertice dar şi cu zone muntoase, vom avea oportunitatea de a vedea şi alte sălbăticiuni precum căprioare, cerbi, mistreţi, lupi, vulpi etc. şi variate specii de păsări precum vulturi, şoimi, berze, lebede etc. Dejun picnic. Vom avea prilejul de a vizita muzeul centrului turistic din parc, în care sunt prezentate date despre viaţa cailor sălbatici din regiune, iar doritorii pot călări caii puşi la dispoziţia turiştilor în acest scop. Cină şi cazare în iurte turistice.

Ziua 13 / 15.07.2020: Parcul Naţional Hustai – Ulan Bator – Hohhot

Mic dejun. Ne vom îndrepta spre aeroportul din Ulan Bator pentru zborul companiei Calm Air International, MO 801 (14:00 / 15:30) spre Hohhot, “oraşul verde” sau “oraşul templelor”, capitala Regiunii Mongoliei Interioare Autonome, regiune situată în nordul Chinei. Cu o populaţie de aprox. 3 milioane de locuitori, Hohhot este cel mai important centru administrativ din regiune, numele său însemnând “oraşul albastru”, albastru fiind simbolul cerului, al eternităţii şi purităţii în cultura mongoleză. În anul 1557, conducătorul mongol Altan Khan a început construcţia templului Dazhao în Câmpia Tumed pentru a determina dinastia conducătoare chineză din acea perioadă, dinastia Ming (1368-1644), să îl recunoască drept şef al tuturor triburilor mongole din sud, drept pentru care oraşul actual s-a dezvoltat în jurul acestui templu. Sosire la Hohhot şi transfer pentru vizitarea celui mai vechi şi celui mai mare templu din Hohhot, Templul Dazhao, templu cunoscut şi sub numele de Templul lui Buddha de argint datorită unei statui care îl înfăţişează pe Sakyamuni. Alte două obiecte valoroase, o pereche de dragoni sculptaţi pe pilonii auriţi ce străjuiesc statuia lui Buddha şi o frescă deosebită de pe holul templului, atrag turiştii din întreaga lume. Vom face apoi o plimbare pe strada Saishang, care păstrează stilul construcţiilor din perioada dinastiilor Ming şi Qing. Cină şi cazare la Hotel Holiday Inn 4* (sau similar 4*).

Ziua 14 / 16.07.2020: Hohhot – Deşertul Kubuqi – Baotou

Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Templul Celor Cinci Pagode, care comparativ cu alte pagode este unic prin structura sa specială, pagodă peste pagodă, prin glazurile colorate în verde şi galben, prin cele 1563 imagini ale lui Buddha şi pentru harta astrologică mongolă cioplită în piatră. Vom vedea apoi mormântul lui Zhaojun, o frumoasă prinţesă care s-a căsătorit cu hanul mongol Xiongnu Chanyu, în timpul dinastiei Han (206 î. Hr – 220 î. Hr), pentru unitatea Chinei şi frumosul monument ecvestru al celor doi. Mormântului i se mai spune “mormântul verde”, deoarece toamna, atunci când frunzele şi iarba îngălbenesc, iarba de pe mormânt rămâne verde şi viguroasă. După dejun ne vom îndrepta spre Deşertul Kubuqi pentru a ajunge la Resonant Sand Gorge, dunele cântătoare, despre care Marco Polo a spus prima dată când a călcat pe ele că scot un “sunet duios”. În zilele în care soarele încălzeşte dunele de nisip, uneori se pot auzi anumite sunete comparabile cu muzicalitatea pe care o transmite un violoncel. De fapt sunt vibraţii care se produc atunci când particulele de nisip din adâncuri se amestecă. Aceste vibraţii sunt de diferite intensităţi, precum notele muzicale, cauză pentru care cei care păşesc pe nisipul fierbinte au senzaţia că muzica provine din subteran. Vom vizita apoi Mănăstirea Wudangzhao, cea mai mare şi cea mai bine conservată mănăstire budistă din Mongolia Interioară care a fost construită în timpul domniei împăratului Kang Xi din dinastia Ong, după modelul Mănăstirii Tashihunbu din Tibet. În interiorul mănăstirii sunt adăpostite aprox. 1.500 de statui bhudiste, din care cea mai notabilă este Daweide, statuia cu 9 capete, 34 de braţe şi 16 picioare. Toate colecţiile de artă şi picturile murale care reflectă caractere istorice, obiceiuri, mituri şi minunate peisaje sunt materiale preţioase pentru studierea istoriei şi culturii minorităţilor. Ne vom deplasa apoi spre Baotou, “oraşul căprioarei” în interiorul căruia se întinde cea mai mare suprafaţă verde din Mongolia Interioară. Oraşul deţine o mulţime de dovezi despre faptul că a fost “locuit” încă de acum 6 mii de ani, din epoca neolitică. În perioada 476 î. Hr – 221 î. Hr, Statul Zhao a construit zidul care astăzi se află în suburbiile oraşului, despre care istoricii spun că ar fi cea mai veche parte a Marelui Zid. În epoca contemporană, zona a devenit un oraş-port în care s-a dezvoltat comerţul cu blănuri, bazat pe căile navigabile ale fluviului Galben. Cină şi cazare la Hotel Kai Bin 4* (sau similar 4*).

Ziua 15 / 17.07.2020: Baotou – Beijing

Mic dejun. Transfer la gară, de unde vom lua trenul spre Beijing la ora 10:45. Traseul până la Beijing ne va încânta prin diversitatea şi pitorescul său. Sosire în Beijing la ora 21:50 şi transfer pentru cazare la Hotel Novotel Xinqiao Beijing 4* (sau similar 4*).

Ziua 16 / 18.07.2020: Beijing

Mic dejun. Zi liberă pentru plimbări, vizite individuale şi ultimele cumpărături. Agenţia asigură cazarea în hotel până la ora transferului, respectiv ora 23:00, când se va pleca la aeroport pentru întoarcerea spre casă.

Ziua 17 / 19.07.2020: Moscova – Bucureşti

Plecare spre Moscova cu compania Aeroflot, zbor SU 201 (02:45 / 05:35), de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul SU 2034 (09:20 / 12:30).


FORMULAR DE COMANDA

Nume si prenume:*

Email:*

Telefon:*

Denumire Circuit:*

Mesaj: