• 0729156199
  • info@circuitepremium.ro
  • NON STOP
TYPOLOGIES
DIFFICULTY

12 zile

MIN. AGE

1 Persoana

1980 USD + 570 Euro

Nepal – Bhutan | Circuit pe “Acoperişul lumii”

Kathmandu – Patan – Paro – Thimphu – Punakha – Bhaktapur –  Chitwan – Parcul Național Chitwan – Pokhara  

 

Mister, spiritualitate, oameni deosebiţi şi locuri de neuitat, într-o călătorie unică, într-un spaţiu numit pe drept „Acoperişul Lumii”. Un circuit între munţi şi zei, cu splendorile mistice ale unor civilizaţii milenare mai puţin accesibile, care vă va purta într-un spaţiu plin de farmec şi de autentic, pe pământul cel mai aproape de cer, cu temple budiste învăluite în mister şi privelişti care tăie răsuflarea. O expediţie care va începe pe înălţimile Himalayei, cu descoperirea Nepalului sacru și care va continua între graniţele celui mai fericit regat din lume unde timpul pare să se fi oprit în loc, unde armonia arhitecturală a celebrelor dzong-uri bhutaneze cu natura este unică în lume. O experienţă de neratat!

 

Perioada:  30.0911.10.2020

TARIF:  570 EURO + 1980 USD / loc în cameră dublă;  Supliment single: 480 USD

(tarif valabil pentru un grup minim de 15 turişti; pt. un grup de 10-14 turişti, tariful se va majora cu 250 euro/pers.)

HARTA

PROGRAM

Ziua 1 / 30.09.2020: Bucureşti

Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 22:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways).

Ziua 2 / 01.10.2020: Bucureşti – Doha – Kathmandu

Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 220 (00:35 / 05:20), de unde se va pleca spre Kathmandu cu zborul QR 646 (08:15 / 15:25). După formalităţile de viză de pe aeroport, transfer pentru cină şi cazare în Kathmandu la Hotel Shangri-La 4* (sau similar 4*).

Ziua 3 / 02.10.2020: Kathmandu – Patan – Kathmandu

Mic dejun. Însoțiți de ghidul local vom porni în turul panoramic al capitalei Nepalului, Kathmandu. Diversitatea culturii medievale a permis atât hinduismului cât şi budismului să transformea Kathmandu-ul într-un oraş al artelor frumoase, plin de temple hinduse şi monumente budiste. Vom vizita Stupa Chaitya Swoyambhunath (aşezată pe locul unde se spune că a fost creat Kathmandu din lacul primordial), unul dintre cele mai importante monumente budiste din lume, aflat la 3 km vest de Kathmandu, ridicat, se spune, cu aprox. 2.000 de ani în urmă, cu o suprastructură pictată pe toate cele 4 părţi cu ochii lui Buddha, simbol al ochilor săi atotvăzători, având la bază o mulţime de roţi de rugăciune care sunt învârtite de către credincioşi, continuu. Cunoscută şi sub denumirea de “Templul Maimuţelor”, această stupă milenară decorată cu steaguri multicolore, este cea mai profundă expresie a simbolismului budist din Nepal, bucurându-se de un amplasament special, deoarece, aşa cum vom vedea, de aici se deschide o amplă panoramă asupra oraşului Kathmandu. Ne vom întoarce apoi în centrul oraşului Kathmandu pentru a vizita Hanuman Dhoka sau Durbar Square, centru cultural, social şi religios, piaţa istorică cu palate elegante, grădini, case cu ferestre vechi şi balcoane din lemn sculptat, temple vechi în formă de pagoda, locul în care sunt oficiate slujbele solemne de încoronare a regilor nepalezi, Templul Zeiţei vii Kumari, care se află în vecinătatea Palatului Hanuman Dhoka, Kasthmandap – monument construit din lemnul unui singur arbore şi atribuit regelui Laxmi Narshinga, Templul Ashok Binayak – templu mic, dar deosebit de important, cunoscut şi sub numele de Kathmandu Ganesh sau Maru Ganes. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Patan, oraş străvechi cunoscut ca Lalitpur, situat la 5 km sud-est de Kathmandu, un adevărat muzeu în aer liber, cu numeroase temple, statui de zeităţi protectoare şi un vast tezaur artistic în bronz şi lemn, unde vom vizita și un atelier de artizani în lemn. Întoarcere în Kathmandu pentru cină şi cazare la Hotel Shangri-La 4* (sau similar 4*).

Ziua 4 / 03.10.2020: Kathmandu – Paro – Thimphu

Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Bhutan, cu compania Druk Air. Regatul Bhutan se află în primele 10 locuri din clasamentul celor mai fericite ţări din lume, fiind singura ţară unde budismul este religie de stat, iar costumul naţional reprezintă portul de zi cu zi al locuitorilor săi. Zborul spre Bhutan ne va purta peste culmile înzăpezite ale Himalayei, oferind imagini de neuitat ale “Acoperişului Lumii”. Survolând mai târziu Valea Paro, vom vedea meandrele râului argintiu Pa Chu, Dzong-ul Paro (dzong înseamnă fortăreaţă sau cetate) şi turnul de observare Ta. După aterizarea pe aeroportul din Paro, cel de-al doilea oraş ca mărime din Bhutan, ne vom deplasa spre Ta Dzong, turnul de observare construit pentru apărarea Rimpung Dzong în timpul războaielor interne din sec. al XVII-lea, care a devenit din anul 1968 Muzeul Naţional Bhutanez, adăpostind o moştenire culturală de o inestimabilă valoare. Vom vedea colecţiile muzeului care includ spectaculoase thanka (picturi religioase), obiecte de artă care datează din sec. al VII-lea, frumoase stampe bhutaneze şi o colecţie de arme şi armuri. De aici vom coborî spre Rimpung Dzong, care controlează toate activităţile religioase şi sociale din vale. Dzongul, construit ca o cetate în anul 1646 de primul lider temporal şi spiritual al Bhutanului, găzduieşte corpul monastic din Paro, biroul şefului administrativ – Dzongda şi biroul judecătorului districtului Paro – Thrimpon. Tot aici vom vedea podul acoperit, Nermi Zam. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei vom călători prin fascinanta Vale Paro, vom ajunge la confluenţa râurilor Thimphu şi Paro, vom urca şi traversa un pasaj îngust, coborând apoi la Namseling de unde vom ajunge la Thimphu, capitala Bhutanului care se evidenţiază prin casele construite în stil tradiţional bhutanez cu un farmec special. Odată ajunşi în centrul oraşului Thimpu, vom fi fascinaţi de mulţimea de localnici din piaţa oraşului, care îmbrăcaţi în costume tradiţionale merg la treburile cotidiene într-un mod liniştit, tipic bhutanez. Cină și cazare în Thimpu la Hotel Bhutan Suites 3* (sau similar 3*).

Ziua 5 / 04.10.2020: Thimphu – Punakha

Mic dejun. Dimineaţa vom porni în turul oraşului Thimphu, prilej cu care vom vizita “Fortăreaţa Glorioasei Religii”, Tashichho Dzong, care domină maiestuos zona prin grandoarea şi frumuseţea stilului tradiţional în care a fost construită. Aceasta este centrul de guvernământ şi religios, aici aflându-se sala tronului şi sediul Je Khenpo (Abatele Şef), construit în anul 1641 de către Shabdnung Ngawang Namgyal, unificatorul politic şi religios al Bhutanului şi reconstruit în anii ’60 în manieră tradiţional bhutaneză. Vom vizita apoi Memorialul Chorten, devenit emblema Bhutanului, cea mai impresionantă stupă dedicată celui de-al treilea rege Jigme Dorji Wangchuck, supranumit “Tatăl Bhutanului Modern”, construită în anul 1774 la iniţiativa mamei sale, Regina Ashi Phuntsho Choden Wangchuck, la doi ani după pierderea fiului său, obiectiv considerat ca fiind un monument al păcii, înconjurat permanent de “pelerine” care murmură mantre şi învârt roţi de rugăciune. Turul de oraş va continua cu Changangkha Lhakhang, cel mai vechi templu din Thimphu care datează din sec. al XV-lea. În continuarea zilei vom vedea statuia gigantică Buddha Dordenma, a cărei construcție a fost terminată în 25 Septembrie 2015, la aniversarea de 60 de ani a regelui Jigme Singye Wangchuck. Statuia Buddha Dordenma este amplasată printre ruinele palatului Kuensel Phodrang în apropierea capitalei Bhutanului, Thimpu. Dejun în timpul vizitelor. După-amiază ne vom deplasa spre Punakha, capitala Regatului Bhutanez până în anul 1955, localitate în care astăzi îşi are reşedinţa de iarnă Je Khempo, conducătorul religios al Bhutanului. De-a lungul drumului ne vor întâmpina la tot pasul, armonia celestă dintre peisajele şi liniştea montană de aici, precum şi steagurile cu rugăciuni ale celor mai pioşi budişti. Vom trece prin Pasul Dochula situat la o altitudine de aprox. 3.100 m, unde vom opri pentru fotografii şi dacă vremea este bună, vom putea distinge vârfurile de peste 7.000 m înălţime ale munţilor Himalaya de est, printre care Gankher Puensum, cel mai înalt vârf din Bhutan, cu o înălţime de 7.497 m. În continuare vom coborî pe drumul care străbate păduri de rododendroni şi magnolii, după care vom trece printr-o zonă semi-tropicală cu portocali, bananieri şi cactuşi. Sosire la Punakha pentru cină şi cazare la Hotel Drubchhu Resort 3* (sau similar 3*).

Ziua 6 / 05.10.2020: Punakha – Paro

Mic dejun. Ziua va începe cu vizitarea celei mai impresionante fortăreţe, Punakha Dzong, construită strategic la confluenţa râurilor Pho Chhu şi Mo Chhu în anul 1637 de către Shabdrung Ngawang Namgyal, pentru a servi ca centru administrativ şi religios al regiunii. Fortăreaţa, loc de încoronare a regilor buthanezi încă din anul 1907, a suferit de-a lungul timpului diferite incendii, cutremure şi inundaţii cărora le-a rezistat eroic, jucând un rol important în istoria Bhutanului, în prezent fiind centrul administrativ şi religios al districtului Punakha. Una dintre atracţiile fortăreţei este sistemul de 21 de temple care încântă prin armonia decoraţiilor şi a arhitecturii arătând ca un vas gigant cu excelente lucrări în lemn şi picturi detaliate. Vom continua cu vizitarea unuia dintre cele mai îndrăgite altare din Bhutan, Chimi Lakhang, construit în sec. al XIV-lea, un altar al fertilității asociate cu arta religioasă a falusului. Acest templu este cunoscut ca templul fertilitații al celor care doresc să primească binecuvântarea de a deveni părinți. Dejun în timpul vizitelor. Înainte de a ajunge în Paro, vom avea prilejul de a fotografia şi chiar de a vizita (pentru cei care se încumetă să urce) celebrul “Tiger’s Nest”, în traducere “Cuibul Tigrului” cum este cunoscută Mănăstirea Taktshang Goemba, situată pe o stâncă la o înălţime de aprox. 800 m deasupra văii. Legenda spune că în sec. al VIII-lea, Guru Padmasambhava a zburat aici pe spatele unei tigroaice şi după 3 ani, 3 luni, 3 săptămâni, 3 zile şi 3 ore de meditaţie într-o peşteră, a convertit întreaga vale Paro la budism. El este cel creditat cu introducerea budismului în această parte a lumii şi este zeitatea tutelară a ţării. Mai târziu, în sec. al XVII-lea, cel de-al patrulea lider temporal al Bhutanului, Tenzin Rabgye a construit prezentul templu chiar pe locul unde Guru a meditat, numindu-l Taktsang. Acest templu este unul dintre cele mai sacre locuri de pelerinaj ale budiştilor din întreaga lume. A fost total demolat în anul 1998 şi reconstruit cu ajutorul guvernului din Bhutan, a donaţiilor individuale şi suportului financiar primit de la alte ţări. Cină şi cazare în Paro la Hotel Metta Resort 3* (sau similar 3*).

Ziua 7 / 06.10.2020: Paro – Kathmandu – Bhaktapur – Kathmandu

Mic dejun la pachet. Transfer la aeroport pentru zborul spre Kathmandu cu compania Druk Air. După revenirea în Kathmandu vom vizita Templul Pasupathinath, cel mai sacru templu hindus din Nepal, dedicat lui Shiva, ridicat pe malul râului Bagmati, în apropiere de cea mai mare stupă tibetană care are pictaţi ochii atotvăzători ai lui Buddha şi care are la bază o mulţime de roţi de rugăciune, veche de 2.500 de ani, centrul culturii tibetane din Nepal, numită Stupa Bodhanath, cu o înălţime de 36 m, care închide valea estică, în apropierea a zeci de frumoase mănăstiri budiste şi comunităţi tibetane înfloritoare. La poalele pagodelor fabuloase curge Râul sfânt Bagmati, unde sunt amenajate rugurile pentru incinerarea morţilor. Vom continua apoi cu vizitarea Bhaktapur-ului, cunoscut ca Bhadgaon, faimos pentru arta şi arhitectura medievală, cu străduţe pitoreşti, cu case tradiţionale şi ateliere de artizanat, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vom vizita Durbar Square unde ne vor impresiona Poarta Leului, Poarta de Aur, Palatul celor 55 de Ferestre, Templul Batsala şi statuia Regelui Bhupatendra Malla. Va urma apoi vizitarea unei alte «piaţete», unde se remarcă unul dintre cele mai înalte temple-pagodă, Templul Nyatapola şi un alt templu impresionant prin dimensiunile sale, dedicat zeului terorii, numit Templul Bhairavnath. În următoarea «piaţetă» vom admira Templul Duttatraya construit în anul 1427 din trunchiul unui singur copac. Cină şi cazare la Hotel Shangri-La 4* (sau similar 4*).

Ziua 8 / 07.10.2020: Kathmandu – Chitwan

Dimineaţa devreme, în cazul în care condiţiile meteo şi de vizibilitate sunt favorabile, veţi putea efectua opţional, un zbor panoramic deasupra Himalayei, “Acoperişul lumii”, o experienţă fascinantă, ocazie unică de a admira vârfurile înzăpezite ale Everestului şi ale celorlalte vârfuri de peste 8.000 m. Mic dejun. Plecare spre Parcul Național Chitwan care se mândrește cu faptul că este considerat unul dintre cele mai bine administrate parcuri din Asia, fiind casa a peste 50 de specii de mamifere, 55 de specii de amfibieni și reptile și 525 de specii de păsări. Printre numeroasele specii de animale aici se pot zări rinocerul asiatic cu un corn, gaurul - bizonul sălbatic, leopardul, maimuța Rhesus, ursul buzat, gavialul (specie de crocodil) și delfinul de Gange. Cină şi cazare în Chitwan la Hotel Jungle Villa Resort 4* (sau similar 4*).

Ziua 9 / 08.10.2020: Parcul Național Chitwan

Mic dejun. Această zi va fi dedicată plimbărilor prin Parcul Național Chitwan, având astfel posibilitatea de a explora diferite habitate, de la zonele joase mlaștinoase la pădurile abundente, unde vom putea observa diferite specii de plante și animale. Vom face o plimbare în canoe pe Râul Narayani, o experiență relaxantă, în timpul căreia vom observa habitatul crocodililor, diferitele păsări acvatice și specii de animale sălbatice atunci când vin să se adape pe malurile râului. În continuarea zilei vom vizita satul Tharu al populației Terai, al căror locuințe au un stil arhitectural distinct, construite din materiale naturale: paie, lemn și chirpici. Seara vom viziona un film despre flora și fauna din Parcul Național Chitwan. Cină și cazare în Chitwan la Hotel Jungle Villa Resort 4* (sau similar 4*).

Ziua 10 / 09.10.2020: Chitwan – Pokhara

Mic dejun. Plecare spre Pokhara, un loc deosebit de frumos datorită lacurilor din apropiere și a priveliștilor panoramice asupra Munților Himalaya, care creează o atmosferă de pace și magie. Vom vedea Cascada Davi’s, situată la o distanță de aprox. 2 km de oraș și Peștera Gupteshwor. În continuarea zilei vom vizita bazarul tradițional din oraș, plin de culoare și diversitate entografică. Templul Bindhyabasini este centrul activităților religioase din vechiul bazar, care este dedicat zeiței Bhagawati, o altă întruchipare a lui Shati. În zilele de marți și sâmbătă locuitorii din zonă sacrifică animale pentru ca zeitățile să le îndeplinească dorințele. În continuarea zilei vom face o plimbare cu barca pe Lacul Phewa, cel mai mare lac din Valea Pokhara, prilej de a observa diferite specii de păsări, dar și o superbă imagine reflectată a Masivului Annapurna. Cină și cazare în Pokhara la Hotel Tempe Tree Resort & Spa 4* (sau similar 4*).

Ziua 11 / 10.10.2020: Pokhara – Kathmandu

La răsăritul soarelui vom face o excursie pe Dealul Sarankote, cel mai popular punct de belvedere din Pokhara pentru a admira o panoramă suberbă a Masivului Annapurna și a Văii Pokhara. Mic dejun. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Kathmandu. Farewell Dinner – cină de bun rămas într-un local specific cu muzică şi dansuri tradiţionale. Conform tradiţiei şerpaşilor prin care se manifestă prietenia şi respectul pentru cei care au păşit în Nepal, vom primi o “Khata”, un simbol norocos, semn al dragostei şi al faptului că multe dintre dorinţele noastre pentru un viitor mai bun se vor îndeplini. Cazare în Kathmandu la Hotel Shangri-La 4* (sau similar 4*).

Ziua 12 / 11.10.2020: Kathmandu – Doha – București

Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 653 (11:40 / 14:25), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul QR 219 (15:30 / 20:35).


FORMULAR DE COMANDA

Nume si prenume:*

Email:*

Telefon:*

Denumire Circuit:*

Mesaj: